Comunicat de Presă

Proiectul RomÉtoile Traditii si obiceiuri romanesti - 2023


A-ți face cunoscute tradițiile și obiceiurile străvechi, dincolo de granițele patriei
mamă, este un drept irecuzabil, a le promova, cu scopul acceptării lor de cultura unei
alte națiuni, este o responsabilitate civică; a le transmite urmașilor, în familie
sau în afara acesteia, este o obligație moral-necesară!

Blazonul spiritual-deontologic al asociației RomÉtoile


  RomÉtoile se definește a fi o asociație fără scopuri lucrative, cu un statut de promotor al specificului național românesc, pe teritoriul Regatului Belgiei.
Înființată în 2021, încă de la început, idealul asociației a vizat organizarea unor serii de evenimente publice, care să celebreze cele mai importante momente din viața și istoria culturală a românilor, indiferent unde aceștia s-ar afla.
De asemenea, RomÉtoile a dorit să obțină și implicarea Corpurilor Diplomatice, astfel încât, unele acțiuni s-au desfășurat fie în parteneriat cu alte asociații din Regat, fie în colaborare sau cu susținerea Ambasadei României, prin persoana Excelenței Sale, doamna Andreea Păstârnac.

  În 2023, RomÉtoile demarează un amplu proiect de tradiționale activități folclorice, care urmează să se desfășoare în principal la Bruxelles, în diferite piețe sau locuri publice, în funcție de aprobările obținute de la primăriile de sector, estimându-se, astfel, reunirea unui număr de cel puțin 5.000 de români, în cadrul fiecărui eveniment: invitați speciali, reprezentanți ai diverselor Corpuri Diplomatice, interpreți din diaspora, artiști din România, presa locală, comercianți, organizatori, voluntari, public - români sau persoane de alte naționalități.
Conform ordinii calendaristice, în 2023, proiectul asociației cuprinde următoarele evenimente:

Sărbătoarea Mărțișorului, 11 Martie, Bruxelles
Ziua Portului Popular Românesc, 13-14 Mai, Bruxelles
Ziua Copilului, 3 Iunie, Halle
Ziua IEI, 18 Iunie, Bruxelles
Promovarea României și a Tradițiilor Românești, prin ochii și pensula artistei
plastice Georgeta Zamfir - expoziție de pictură, Septembrie, Bruxelles
Sărbătoarea Mustului, 7-8 Octombrie, Bruxelles
Romanian Street Food Festival, 4-5 Noiembrie, Gent sau Roeselare
Mica Românie din Belgia - Ziua Națională a României, Decembrie, Bruxelles

  Fiecare acțiune este legată atât de specificitatea unor importante simboluri tradițional-românești, cât și de modul în care persoane simple, asociații sau demnitari cu înalte funcții în conducerea Statului român au reușit să obțină recunoașterea acestora la nivel european sau mondial.

  Astfel, sărbătorirea tradiționalului Mărțișor, simbol multietnic al Primăverii și al reînnoirii, în urma demersurilor făcute de România, Bulgaria, Macedonia și Republica Moldova, a fost inclusă, în 2017, în Patrimoniul Imaterial UNESCO.
Scopul RomÉtoile, în organizarea evenimentului din 11 Martie, este acela de a aduce pe scenă artiști, mici și mari, care să sărbătorească prin cântece și dansuri populare ranașterea naturii.

  Ziua Portului Tradițional Românesc și Ziua IEI sunt două evenimente destinate să evidențieze măiestria meșteșugarilor și a artizanilor români, dar și mândria celor care, plecați din țară, nu au uitat să ia cu ei în Belgia un costum popular, specific zonei de proveniență, câteva ștergare, câteva scoarțe țesute la mână sau universala IE românească.
Programele artistice ale acestor evenimente vor include, ca un plus cultural, expoziții de costume tradiționale și prezentări scenice ale unor străvechi ritualuri: Nunta, Chiparosul - ritual de înmormântare, Șezătoarea, Sânzâienele.

  Sărbătoarea Mustului și Romanian Street Food Festival sunt două evenimente care vor promova folclorul și gastronomia autentic-tradițională, dând posibilitate tuturor comercianților români, rezidenți în Belgia sau în țările cu care aceasta se învecinează, să se prezinte cu propriul stand de produse alimentare.

  Expoziția artistei Georgeta Zamfir și celebrarea Zilei Naționale vor puncta mai ales expunerea anumitor momente din istoria și din cultura poporului nostru; la aceste evenimente, alături de reprezentanți ai Corpurilor Diplomatice din România și din Republica Moldova, fiind invitate oficialități din cadrul primăriilor-gazde din Bruxelles.

  Așa cum o specifică și titlul, Ziua Copilului este un eveniment dedicat celor mici, programul artistic fiind susținut mai ales de copii.

  Organizarea unor astfel de activități, la care iau parte cetățenii români - familii cu copii sau persoane singure -, ocupă un important rol în viața celor care se află departe de țară, de părinți, de rude, de tradiții, de locașurile sfinte și de pământurile natale.
  Diaspora muncește mult și din greu, de aceea, din când în când, are nevoie de relaxare, iar RomÉtoile încearcă să ofere asemenea momente, ținându-i uniți pe oameni. Pe ei între ei, dar și nedespărțiți de tradiții, de fiecare lucru ce poartă marca specificului național românesc.

Mobirise
DISCLAIMER

Conținutul acestui site web reprezintă doar punctul de vedere al autorilor.
RomÉtoile este o organizație independentă și nu poate fi considerată ca reflectă
punctele de vedere ale unei organizații UE. Toate informațiile, serviciile și comentariile furnizate pe site au doar scop informativ și de autoajutorare și nu sunt destinate
să înlocuiască sfatul juridic profesional. Utilizarea acestui site este supusă Termenilor noștri de utilizare. 

Follow Us
membru al
"International Committee"

DEPARTAMENTUL PENTRU
ROMANII DE PRETUTINDENI
  • Acest proiect se derulează cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (https://dprp.gov.ro/web/)

  • „Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni"

AI Website Software